marți, 31 august 2010

Guvernul Boc angajeaza romani. Conditii avantajoase

Guvernul angajeaza romani. Am primit si eu oferta pe mail. Cititi conditiile de angajare. Sunt avantajoase. Pentru Guvern.


Persoana pe care o căutăm trebuie:

· Să facă să fie bine

· Să rezolve task-urile înainte să-i fie cerute, eventual înainte să fie gândite şi concepute

· Să ştie foarte bine www, css, asp, php, html, XML, omg, wtf, ffs, Flash, Photoshop, Premiere, Max, Maya, C++, C#, .NET, Java, MySQL, latină , arabă, chineză, klingoniană

· Să nu fumeze, să nu bea, să nu mănânce, să-şi controleze dreacu’ vezica până ajunge acasă (Aceste vicii sunt calea către partea întunecată. Viciile duc la pauze, pauzele duc la relaxare, relaxarea duce la timp în care nu munceşti.)

· Să nu aibă blog, cont pe facebook, twitter, yahoo, forumuri etc.

· Să nu aibă păreri (tupeiştii care îşi vor permite să îşi dea cu părerea vor fi biciuiţi patru zile per părere)

· Să aibă maşină propie, pe care să o folosească în interesul firmei

· Să vină cu PC-ul de acasă şi să-şi cumpere programele pe care le foloseşte

· Să nu comenteze când primeşte feedback negativ

· Să nu întrebe de ce tot feedback-ul pe care îl primeşte e negativ

· Să semneze contracte fără să le citească

· Să nu fie nemulţumit (orice nemulţumire se pedepseşte cu moartea, iar la noi poţi să mori de mai multe ori, pentru că avem experţi Voodoo)

· Să aibă cel puţin cinci sau mai multe diplome de master sau doctorat (pentru că noi nu folosim hârtie igienică)

· Să nu fie urât, pentru că nu ne plac oamenii urâţi şi toată lumea ştie că îţi strici imaginea dacă stai de vorbă cu oameni urâţi. Plus că s-a dovedit ştiinţific că nivelul de competenţă e direct proporţional cu felul în care arăţi

Beneficii

· Posibilitatea de a lucra peste program şi în weekend pentru tot restul vieţii

· Pachet salarial amuzant (e atât de mic încât te face să râzi)

· Şansa de a face să fie bine

· Impozit de 87%

· O dată la trei ani, oportunitatea de a se bate într-o arenă, pe viaţă şi pe moarte, pentru o mărire de salariu de 1,3%

· Colegi degeaba care o lălăie toată ziua şi care nu-şi justifică salariul uriaş

· Ocazia de a renunţa la viaţa personală în detrimentul cooperati firmei

· Posibilitatea de a renunţa la drepturile legale garantate de Codul Muncii pe care le are ca angajat

Bonusuri

· Toaletă publică

· Fluturaş de salariu

· Aer gratis

· Asigurare medicală (adică te asigurăm în fiecare zi că n-ai nici pe dracu’)

· Acces la limba română

miercuri, 25 august 2010

ACSMUP Iasi. De ce "Universitar"?

Asociatia Clubul Sportiv Municipal Universitar Poli Iasi. Nu vi se pare ca suna ca naiba? Si in plus care-i legatura dintre fotbal si "Universitar"? De ce nu "Academic"? Sau, nu cumva, se va ajunge si la "Academic"atunci cand cel mai mare fotbaliator din Iasi va ajunge membru al Academiei?
Asadar s-a unit robul lui Ambrosie si Apostol (omul de la gunoaie al lui Gigi), Navobi Charity Cup, cu roaba lui nu-stiu-cui, Tricolorul Breaza, si a rezultat: Asociatia Clubul Sportiv Municipal Universitar Poli Iasi.
Si uite asa au facut o noua jucarica primarului si directorilor de regii care au cotizat generos din bugetul institutiilor pentru betiile balbaitilor din Copou. Bineinteles ca toti acei bani aruncati pe fotbalul iesean au fost scosi din buzunarele iesenilor prin toate facturile la utilitati platite in ultimii 6 ani.
Acuma, ce sa zic, poate ca sunt cam ignorant, dar n-am priceput cine finanteaza noua echipa. Iar se baga Consiliul Local cu 90 la suta? Si pentru cine? Pentru vreo 2000 de pierde-vara care n-au unde sa scuipe coji de seminte si trebuie sa mearga la stadion?
Revin cu intrebarea: care-i treaba cu "Universitar"? Ce, "Muncitoresc" nu suna bine? Le-o fi rusine? Dupa cum au jucat in ultimii ani fotbalistii ieseni, e clar ca le este rusine sa munceasca.

vineri, 20 august 2010

"Se fac insa slujbe crestineti de inmormantare pentru criminali, violatori si pedofili"

Ioana Duda scrie un articol, pe pandoras.realitatea.net, intitulat: Biserica Ortodoxa sau despre cum au intaietate criminalii in fata copiilor.

Concluzia articolului:
Biserica nu va face slujbe de inmormantare bebelusilor morti la Giulesti, pentru ca nu sunt crestini. Se fac insa slujbe crestineti de inmormantare pentru criminali, violatori si pedofili.
Cred ca regula suprema, in orice situatie, este bunul simt si nu normele interne de functionare ale Bisericii Ortodoxe.

Cazul bebelusilor martiri de la Giulesti arata adevarata fata a Bisericii Crestine. Si spun asta deoarece sunt convins ca si Biserica Catolica ar fi reactionat la fel. Doar sunt Biserici surori.

joi, 19 august 2010

Pompierii sunt mult mai aproape de Dumnezeu decat preotii

E frumos sa stam deoparte si sa vorbim dupa cum "scrie la carte", dupa traditie, dupa dogma, dupa invataturile sfintilor si preasfintilor parinti. E frumos sa stai in fata omenirii si sa dai din gura cum o sa ne judece Dumnezeu. E frumos si nu costa nimic sa dai sfaturi citand din Biblie sau din Noul Testament. E frumos sa te imbraci in haine scumpe, lungi pana la calcaie, sa iti intinzi mana ca sa ti-o pupe omenirea, sa faci cruce de inspe mii de ori si sa promiti tuturor ori bucuria Raiului ori focul Iadului.
S-a intrebat vreun preot cum se simt familiile copiilor morti sau arsi in incendiul de le Maternitatea Giulesti? Ii doare in cot. Stiu doar sa arunce cu vorbe si sa spuna ca acei copii nefiind botezati nu pot fi ingropati cu o slujba crestineasca. Atunci ingropati-i cu o slujba "caineasca". Vai de steaua voastra, preoti farisei. Lacrimile acelor copii o sa va atarne de gat ca niste pietre de moara.
Cati dintre preoti ar fi indraznit sa intre in infernul din sectia de terapie intensiva alaturi de pompieri. Fara casca de protectie, fara manusi, fara echipament de protectie. Cati dintre preoti ar fi cautat cu mainile goale printre incubatoarele topite, prin flacari, jar si fum trupurile micutilor pentru a-i salva? Daca ar fi stat macar un minut in acel infern, daca ar fi pus mana macar pe un singur copilas pentru a-l salva, n-ar mai fi indraznit sa spuna acuma ca daca un bebelus nu e botezat nu poate fi tratat ca om. Acei pompieri nu s-au intrebat daca bebelusii sunt botezati ori nu. Acei pompieri au ales sa salveze vieti. Acei pompieri au fost la dreapta lui Dumnezeu si sunt alaturi de Dumnezeu ori de cate ori isi risca viata pentru a o salva pe a altora. Acei pompieri sunt alaturi de Dumnezeu mult mai mult decat niste popi care ne vand iluzii. Acei pompieri le-au redat viata micutilor.
Asa ca, domnilor preoti, care incercati doar sa va faceti meseria, indrazniti si sarutati-le mainile acelor oameni care si-au riscat propria viata pentru a o reda pe a altora. Intr-o zi s-ar putea sa aveti mai multa nevoie de ei decat de dumnezeul vostru. Daca va ia foc biserica, uitati repede de Dumnezeu si sunati la pompieri, nu-i asa?

miercuri, 18 august 2010

Pacat grav al preotilor

Motto: "Dar vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi." (Luca 11,42)

Este incredibil ce pot sa faca preotii Bisericii Ortodoxe in numele traditiilor si dogmei si nu-mai-stiu caror invataturi teologice. Cica nu-i vor ingropa crestineste pe bebelusii morti la Maternitatea Giulesti pentru ca nu au fost botezati. Pentru preotii Bisericii Ortodoxe Romane, acei bebelusi, nevinovati, nu pot fi considerati oameni. Trag concluzia ca pentru preotii Bisericii Ortodoxe Romane acei bebelusi trebui tratati ca niste caini. Ca niste caini omorati pe marginea drumului. De ce? Din cauza traditilor Bisericii Ortodoxe Romane: daca nu esti botezat nu te poti numi OM. Pentru preotii Bisericii Ortodoxe Romane compasiunea si iubirea fata de semeni nu exista decat daca esti botezat. Pentru Biserica Ortodoxa Romana Traditia este mai presus de Iubirea predicata de Hristos.
Iata mai jos ce prostii poate sa debiteze un preot al Bisericii Ortodoxe Romane in numele credintei in Hristos:
"El a mai spus că şi părinţii creştini care din neglijenţă nu îşi botează copilul, împiedicând astfel, chiar şi fără voia lor mântuirea sufletului acelui copilaş "vor suporta consecinţele în faţa lui Dumnezeu", în cazul în care micuţul va muri. "

Asadar nu-i indeajuns faptul ca familiile acelor copilasi sunt in stare de soc din cauza tragediei prin care trec, mai vine si un preot al Bisericii Ortodoxe Romane care le spune: Sunteti raspunzatori ca nu l-ati botezat si o sa ardeti in focul Iadului pentru asta. (Apropo, teribila inventia asta cu focul Iadului de care scapi daca dai bani la Biserica. Ha.)
Pentru niste oameni care trec prin cele mai tragice momente ale vietii lor, preotii Bisericii Ortodoxe Romane nu gasesc un dram compasiune, nu pot sa le ofere nici un strop din iubirea crestineasca despre care vorbesc cu mare fanfaronada pe la toate slujbele. Pentru oamenii bisericii iubirea crestinilor se masoara in banii pe care ii lasa pentru acatiste.
Pentru preotii Bisericii Ortodoxe Romane avortul este o crima (sau nu au o pozitie asa de transanta precum Vaticanul in aceasta chestiune). In aces caz un copil nenascut este o fiinta umana. Dar daca s-a nascut si a murit nebotezat nu mai este o fiinta umana. Trebuie ingropat ca un caine, ca in numele traditiei li se ususca mana si le ingheata gatul daca fac o slujba pentru o fiinta umana.
Va spun ca acesti copii intra pe portile Raiului inaintea preotilor Bisericii Ortodoxe Romane care au invatat ca este crestineste sa-ti manifesti iubirea fata de aproapele doar daca este botezat.

Chestiune de meditat pentru preotii Bisericii Ortodoxe Romane:

"Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.
40. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?
41. Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. "
Asadar am citat din Evanghelia dupa Luca, de pe site-ul http://www.bibliaorotodoxa.ro/.
Daca Hristos ar fi gandit precum preotii Bisericii Ortodoxe Romane, atunci ar fi trebuit sa-l intrebe mai intai pe talharul respectiv daca este botezat. Dar n-a facut-o. De ce? Pentru ca in fata lui Hristos si a lui Dumnezeu este mai important sufletul si gandul decat traditia botezului. Ca sa vorbesc pe limba lor, la Judecata de Apoi, Dumnezeu ii va intreba pe preotii Bisericii Ortodoxe Romane: "Cat ati iubit? Cat bine ati facut semenilor vostri?" si nu cred ca ii va intreba "Pe cati ati botezat?". Credinta se manifesta prin iubire. Ori ceea ce au facut ei in numele traditiei si a dogmelor nu are nici o legatura cu iubirea crestineasca. Dimpotriva, au lovit si mai tare in sufletele de crestini ale unor oameni nenorociti de soarta. Oamenii erau deja cazuti iar ei le-au mai dat cate un sut.

"Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. " (Luca 11,39)

luni, 16 august 2010

Capusele din Copou mai vor bani si s-au adresat justitiei. La munca bai.....

Firma care a capusat bugetul local atatia ani de zile iese la bataie. Cica a dat in judecat pe investitorii care nu si-au achitat obligatiile in sezonul 2008-2009-2010. Asa a zis la Mediafax seful baietilor cu talpa mare din Copou. Citeste aici.
"I-am acţionat în instanţă pe acţionarii care nu şi-au respectat îndatoririle. Acţionarii societăţii Fotbal Club Politehnica Iaşi sunt obligaţi la participarea şi susţinerea cu contribuţii financiare a bugetului anual necesar şi indispensabil pentru o bună funcţionare a societăţii. Pe lângă sumele pe care trebuiau să le dea, am cerut instanţei să-i oblige pe acţionari şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxele de timbru şi onorariul avocatului, dar şi la plata unor penalizări de 500 de lei pe zi până la achitarea restanţelor", a spus Cristian Stărică.

Pai acest cetatean Starica, pus sef si peste pietele din targ (apropo, fiscul si DSV-ul cand intra oleaca in control pe acolo? Cand le da voie conul Gigi?) chiar are tupeu. Pai el uita un lucru: in toti acesti ani fotbalistii, platiti regeste, au avut de indeplinit niste norme, sau cum naiba le mai zice in limbajul lor de cocalari. Adica trebuiau sa arate ca prin munca lor se obtin niste rezultate. Si s-au obtinut? Cu siguranta ca s-au obtinut, dar nu la Iasi, ci la Vaslui. La Iasi s-a frecat menta in loc sa se frece gazonul, si-au cheltuit baietii energia prin cazinouri, s-au luat la balbe cu politia etc etc. Ma intreb, pe fotbalisti cine ii penalizeaza pentru faptul ca si-au batut joc de acest oras? ca nu si-au indeplinit OBIECTIVUL? (ca sa vezi, asa se numeste la ei indeplinirea sarcinilor de serviciu)
Starica vrea bani pentru nemunca. Pe de alta parte, patronul orasului, un anume Gigi, a pus presiune pe firmele care datoreaza bani pentru fotbaliatori. Ca vorba aia, aveau si oamenii niste interese, s-au bagat in fotbal, n-a iesit treaba si acuma s-au trezit ca le baga unul si altul ardeiul in cur. Se pare ca Iulius-ul a incasat-o primul. Ca de asta a stat Palas-ul aproape un an in nemiscare. Din motive care tin de Palatul Roznovanu. Acuma o au de tras si altii, ca pana la urma toti au o tinichea la coada.
Ce nu poate sa priceapa cel care se afla in spatele lui Starica este altceva: oamenii cu bani, pe care ii reguleaza astazi, mai devreme sau mai tarziu isi vor plati toate datoriile. Toate.... niciuna nu va fi uitata.

sâmbătă, 14 august 2010

Simirad, Mobilis, Politehnica, incurcate sunt caile....

Incurcate sunt caile politicii, afacerilor si sportului. De fapt de cam incurca unele pe altele. Cel putin la Iasi. Asta am inteles eu din textul: Ce se intimpla la licitatiile de la CJ? Simirad: 2 persoane care s-au dat de la SRI si STS au facut presiuni intr-un proiect cu bani europeni, publicat pe newsiasi.ro.
Si sunt convins ca e vorba doar de varful icebergului. Ma intreb care-i rolul altora in afacerea asta. A celor care l-au convins pe patronul de la Mobilis sa bage bani in echipa aia pentru care am consumat degeaba curentul la meciurile in nocturna.
De fapt Simirad, Mobilis, Politehnica au un punct comun. Hai sa vedem daca ghiciti.

miercuri, 11 august 2010

Ce poti sa faci cu o femeie in liziera padurii?

Ce se poate face noaptea cu o femeie pe care o duci in liziera padurii? Cred ca raspunsul se afla la senatorul maghiar Gyorgy Frunda. Acesta a spus intr-un interviu acordat Academiei Catavencu referitor la legea privind Agentia Nationala de Integritate ca: "ANI e o păcăleală, nu e o fată frumoasă"(...) "n-aş prezenta-o pe ANI ca pe o femeie de dus la bal, ci ca pe una de dus, noaptea, în liziera pădurii". Vezi pe realitatea tv sau in revista Catavencu.
Asa ca mitocanul Frunda ar trebui sa ne explice la ce s-a gandit ca se poate face noaptea cu o femeie in liziera padurii. Nu poti spune asemenea lucruri daca nu ai experienta. Nu-i asa?

marți, 10 august 2010

Antonescu ar trebui sa invete o meserie si sa-si caute un loc de munca. Ca sa-i treaca mania

Bugetarii platiti cu salarii decente au toate motivele sa fie maniosi. Dar tartorul liberal Antonescu nu pricep de ce face spume la gura. Pana la urma sa nu uite ca are renumele de chiulangiul sef din Senat. Va amintiti? Cel mai mare chiulangiu liberal din Senatul Romaniei, Crin Antonescu sau alta Solutia liberala: instigarea la revolta. Ca nu toti pot trai din chiul, ca liderul PNL .

Asadar trantorul senator ar face mai bine sa-si caute un serviciu in sistemul privat, pentru o leafa de cel mult 1000 de lei, si o sa vada cat de repede ii dispare mania.
Pana la urma pentru ce platim atatia bani la toate capusele astea din Parlament? Ca oricum nu produc decat un pic de transpiratie, ceva matreata, dioxid de carbon si mult.... foarte mult... cacat.

Colac peste pupaza din PSD, astia vor sa faca o lege prin care sa ne bage la puscarie daca ii mai injuram pe net. Dupa vacanta se vede ca senatoarea PSD are mintea odihnita.
Olguţa Vasilescu - război cu postacii. Înjurăturile pe internet vor fi interzise prin lege

O sa vedeti cum vor sta toti cu amandoua mainile intinse sa voteze legea.

LATER EDIT: (miercuri, 11 august)

Iata ce a spus Basescu astazi la Radio Romania Actualitati

Traian Băsescu: Mă intrigă politicianul supărat că i s-a tăiat salariul, dar are o prezenţă de 1% în Parlament

luni, 9 august 2010

Trantorii devin maniosi. Oamenii inteligenti se apuca de treaba

Cetateanul George Crin Laurentiu Antonescu ar fi un tip cumsecade daca n-ar fi intrat in politica. Dar din momentul in care a primit carnetul de membru, cetateanul Antonescu a devenit politicianul cunoscut sub numele de Crin Antonescu. Iar de cand a ajuns si sef peste haita liberala a devenit un TRANTOR platit din taxele si impozitele romanilor. Pana la urma n-ar fi o problema o leafa in plus pe langa atatea alte lefuri platite trantorilor, dar macar de-ar tacea. Iata ca TRANTORUL nu poate sa taca. Avand o leafa de catevea zeci de milioane de lei (in bani vechi) plus bani la discretie pentru diurne, deplasari etc etc, Crin Antonescu devine MANIOS peste noapte pentru ca guvernul a decis sa-i taie 25 la suta din salariu lui de bugetar sarantoc. Si e foarte afectat deoarece nu stie cum o sa se descurce cu celelalte cateva zeci de milioane de lei care ii vor ramane. (Declaratia apare pe la toate posturile tv si pe toate site-urile)
Probabil ca asteapta sa revina la putere si sa creasca iarasi lefurile la bugetari din 6 in 6 luni dupa cum cu seninatate declara colegul sau de haita, fost ministru peste finante, un senator barnovian care se crede buricul pamntului, desi nu este nici macar buricul Barnovei.
Concluzia: TRANTORII devin maniosi pentru ca altceva nu stiu sa faca. Oamenii inteligenti si gospodari se apuca de treaba.

duminică, 8 august 2010

De ce sa fii prost, cand poti sa fii BOC

De ce sa fii prost cand poti sa fii BOC. "Premierul Emil Boc a declarat, sambata, la Iasi, ca in acest an au fost reduse in sistemul 88.067 de posturi, dintre care 14.462 erau posturi vacante, iar 73.605 reprezentau posturi ocupate". (citat de hotnews.ro)

Care-i adevarul? Zilele trecuite citeam nu-stiu-pe-unde ca la o primarie dintr-o comuna, pe vremea guvernului Tariceanu, in 2006, erau 15 angajati. In 2008, sub acelasi guvern, la aceeasi primarie erau 40 de angajati. Faceti o translatie la Primaria Iasi. Imi spunea cineva, zilele trecute, ca in perioada 2007- 2008, s-au facut angajari cu "sacul". Adica pe criterii PCR. Pile, Cunostinte, Relatii. Apoi, daca va amintiti, in 2008 primarul Gigi Nichita a devenit beneficiarul unui salariu care il depaseste pe cel a presedintelui tarii. Gigi are cel mai mare salariu dintre toti primarii din tara: in 2008 a incasat peste 100 de milioane lunar.
Cum a facut Gigi reducerile de personal cerute de guvern? Pai in primul rand a dat afara o gramada de maturatori de strada de la Salubris (platiti ca niste sclavi). apoi a dat afara o gramada de gardieni publici si a mutat serviciu de udat panselute si taiat frunze la caini pe societate comerciala care va primi bani tot de la bugetul local. IN felul asta, Gigi si-a facut temele, a disponibilizat cei peste 700 de agarici pe care ii cerea guvernul si a pastrat frecatorii de menta din Primarie.
Bucurati-va ieseni: vor fi mai putini maturatori pe strazi, vor fi mai putini gardieni publici pe strazi, in schimb va vor ranji din birourile Primariei aceleasi moace acre si care va vor plimba de la un birou la altul fara sa va rezolve problemele.
Concluzia: de ce sa fii prost cand poti sa fii BOC. Toti primarii au gasit portite ca sa fenteze guvernul in ceea ce priveste disponibilizarile. Cel mai cinstit era reducerea fondurilor. Cat cheltuia pe luna Primaria lui Gigi (ca nu pot sa spun Primaria Iasi)? 10 lei. Bun. De luna viitoare ii alocam doar 7 lei. Sa se descurce.
E mai profitabil sa taiem bani de la invatamant si de la sanatate decat de la frecatorii de menta din adminstratie.
Surpriza lui Boc in urmatoarele luni, daca il mai prinde toamna in post de premier, va fi ca tot nu-i ajung banii pentru lefurile din administratie.