sâmbătă, 3 iulie 2010

Profesorul Astarastoae politizeaza Colegiul Medicilor

Am ramas stupefiat cand am citit ca "Şase medici parlamentari ce au votat împotriva moţiunii, excluşi din Colegiul Medicilor" .

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că, înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură depuse de PSD, Colegiul Medicilor a solicitat celor 18 parlamentari de profesie medici că voteze moţiunea, pentru a nu se ajunge la reducerea salariilor în sistemul sanitar.

După vot, Colegiul Medicilor a decis excluderea a şase medici parlamentari care au votat împotriva moţiunii de cenzură.

"Din 18 parlamentari medici, şase au ales să fie oameni politici şi nu membri ai corpului medical. În aceste condiţii, Colegiul Medicilor, care a făcut un apel la ei înainte de vot, a hotărât excluderea lor din toate structurile Colegiului Medicilor", a spus Vasile Astărăstoae.


Iata ce inseamna ca politizezi Colegiul Medicilor. Cum naiba sa aplici sanctiuni pentru o culpa care nu este medicala.

Articolul 1 din Statutul Colegiului medicilor spune clar: " (1) Colegiul Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza, in baza legii si a prezentului Statut, ca organizatie profesionala nationala a medicilor fiind o institutie de interes public, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial. "

Hai sa mai spunem o data: APOLITICA, poate aude si profesorul Astarastoae.

La articolul 2 se spune: "- Colegiul Medicilor din Romania are ca principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic, aplicarea legilor si regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic si pastrarea prestigiului acestei profesiuni in cadrul vietii sociale "

Ce n-a inteles Astarastoae? Ca reprezentarea intereselor profesiei de medic n-are nici o legatura cu reprezentarea in Parlament. Cei sase au fost trimisi in Parlament de voturile electoratului.

Nu pot sa spun decat un singur lucru: Vasile Astarastoae, tartorul medicilor, a bagat Colegiul in PSD. Cred ca era un bun activist. Dar nu-i tarziu...

Atitudinea Colegiului Medicilor fata de cei sase parlamentari care au votat impotriva motiunii de cenzura este o reactie la o atitudine politica, nu la o culpa medicala.

Intrebare pentru profesorul Astarastoae: Cati dintre Ministrii Sanatatii, care erau medici, au fost sanctionati de Colegiul Medicilor, stiindu-se foarte bine ca activitatea lor a fost de toata jena.
Astept un raspuns.

In schimb Colegiul Medicilor a fost impotent in ce priveste spaga care se da in sistem: spaga in spitale, spaga la facultatile de medicina, spaga la ocuparea unui post mai bun, spaga pentru a pastra nepotismul din sistemul de invatamant universitar medical etc etc.

3 comentarii:

Catalin spunea...

Acei medici au fost exclusi pentru ca nu au respectat Articolul 2 din Statutul Colegiului medicilor: '... reprezentarea intereselor profesiei de medic ...'; prin votul impotriva motiunii de cenzura, fiind de acord cu reducerea salariilor mediclor, acei parlamentari medici exact acel punct din Art. 2 nu l-au respectat.

Ieseanul suparat spunea...

@Catalin: Am citat acel articol si am subliniat exact ce spui si tu tocmai pentru a scoate in evidenta cat de usor se pot face abuzuri atunci cand este vorba despre interpretarea unui articol. Iar Astarastoae stie foarte bine cum se pot face abuzuri cu acoperire legala. Eu simt cum ma cuprinde greata cand observ ca exista o anchilozare in gandire. Banuiesc ca Astarastoae are si solutii pentru mentinerea lefurilor medicilor la acelasi nivel. Pentru mentinerea spagilor in sistem a gasit solutii. Pretinderea de spagi nu are legatura cu deontologia profesionala. Ca sa nu mai amintim cate culpe medicale au fost acoperite de Colegiul Medicilor.

Anonim spunea...

Ma bucur ca macar unii ziaristi mai remarca preacurvia acestui personaj. In rest, toti ziaristii ieseni sunt cumparati intr-un fel sau altul de acest domn. Ziarul de Iasi, mai ales, este campionul la laude la adresa lui Astarastoae. De remarcat ca, acest Astarastoae are cel putin 4 (patru) functii de conducere in sistemul bugetar. De la buget el incaseaza peste 40 000 de RON lunar. In plus, lumea uita ca a fost numit politic in functia de director executiv al directiei sanitare in perioada 1996-1998, cand a facut niste trasnai atat de mari, incat pana si Vosganian, sustinatorul lui, a fost de acord cu demiterea. Si multe altele... Imi vine greata cand mi-aduc aminte de Astarastoae si nu mai pot continua!